 Incadrarea de catre medic a alcoolismului intr-o stare psihopatologica Odată constatată prezenţa semnelor psihice, medicul va încerca încadrarea afecţiunii într-o anumită stare psihopatologică.
Un sindrom nevrotic este recunoscut prin prezenţa pe prim plan a anxietăţii, asociată uneori cu elemente de tip fobie sau obsesional. Alcoolul constituie în acest caz o automedicaţie de obicei solitară, anxiolitică şi o inhibiţie a reacţiilor comportamen ... Date added: 20 February '08 |  Relatia alcoolicului cu familia Vom încerca să precizăm factorii psihologici predominanţi ai dependenţei de alcool. Amintim importanţa modului de viaţă, in primul rând în familie. Se acordă o mare valoare de inducere negativă, exemplu oferit copiilor săi de părintele alcoolic, nu numai în ceea ce priveşte consumul de alcool, dar
şi delincventa.
Gestul cu care un părinte îmbie pe copil să ia o „nevinovat ... Date added: 20 February '08 |  Alcoolismul Alcoolicii sunt băutori excesivi, la care dependenţa faţă de alcool există într-o astfel de măsură, încât la ei survin fie o tulburare psihică decelabilă, fie manifestări care le afectează sănătatea fizică şi mintală, relaţiile lor cu ceilalţi, ca şi comportamentul lor social şi economic, fie prodroame ale tulburărilor de acest gen.
Fouquet dădea chiar o sentinţă fă ... Date added: 20 February '08 |  Dependenta de alcool Alcoolismul reprezinta una dintre cele mai raspandite "boli" ale secolului XX. se pare ca pe langa virusii si bolile efective, numarul suferinzilor din cauza alcoolului si al drogurilor este din ce in ce mai mare. Pentru a putea elucida cauzele alcoolismului si efectele lui asupra comportamentului consumatorilor de alcool, trebuie plecat de la premisa ca dependenta de alcool este o boala determina ... Date added: 16 October '08 |  Cele mai cunoscute bauturi alcoolice Este ştiut faptul ca primul contact al omului cu alcoolul a fost atunci cand a descoperit procesul de fermentaţie. Descoperirile ulterioare au arătat că in jurului anului 5000 ien omul a învăţat cum să-şi producă singur alcool prin fermentaţie.
Principiile de bază pentru producerea vinului au rămas fixe până în 1688 când Dom Pierre Perignon, un călugăr francez a făcut prima ... Date added: 20 October '08 |  Bauturile racoritoare Prima apă minerală carbonatată artificial a fost produsă de William Brownrigg din Marea Britanie, în anul 1741, dar din cauza producerii şi comercializării ei la scară redusă, părintele industriei băuturilor răcoritoare este Jacob Schweppe, bijutier de origine germano-elvetiană. El a fost primul care a comercializat la scară largă băuturile gazoase, începând din 1783.
În 180 ... Date added: 20 October '08 |
|
|